Fără Avans * Rezolvare Garantată

sau nu plătești nimic

Raportări în Biroul De Credit?
Noi te putem ajuta să scapi de istoricul negativ.


    Cu precizie de ceas elvețian.

    Seriozitate

    Tratăm ficare client în parte ca fiind cel mai important. Pentru ca ne dorim ca toată lumea să fie mulțumită.

    Profesionalism

    Am rezolvat nenumărate cazuri ale clienților noștri astfel încât aceștia să poată accesa din nou creditul dorit.

    Rapiditate

    Ne-am împărțit foarte bine atribuțiile astfel încât atunci când ne unim forțele, obținem rezultatul pe care ni-l dorim.

    Ce este Biroul de Credit?

    Biroul de Credit este o societate pe acțiuni înființată în 2004 de către 25 de bănci din România. Acest birou are rolul de a colecta și prelucra date din portofoliul de clienți ai băncilor sau a altor instituții de creditare.

    Biroul de Credit îmi prelucrează datele? Desigur. Această societate are dreptul legal, în baza interesului legitim, de a vă gestiona datele de credit pentru a asigura desfășurarea unei activități de creditare responsabile. Pe scurt, Biroul de Credit arata bancilor sau IFN-urilor dacă “meritați” sa luați un credit sau o refinanțare.

    Acționăm aplicând Legea

    Conform noii legislații europene GDPR, Biroul de Credit este în continuare îndreptățit să vă gestioneze datele personale cu privire la activitatea de creditare.

    În urma experienței cu peste 1200 de clienti, echipa noastră vă poate ajuta să fiți șters din Biroul de Credit, aplicând legislația națională și europeană (Regulamentul  679/2016).

    Crezi ca nimeni nu te poate ajuta?

    Contactează echipa noastră de experți pentru a afla
    mai multe detalii despre serviciul de care ai nevoie!

    Întrebări frecvente

    Ce este Biroul de Credit?

    Biroul de Credit este instituția care adună și administrează datele despre creditele acordate de aproape toate băncile și instituțiile financiare din România.

    Mai exact, în Biroul de credit vor apărea informații cu privire la tipul creditului, durata, suma, data acordarii și istoricul ratelor plătite în ultimii 5 ani, inclusiv restantele mai mari de 30 zile, pentru fiecare individ in parte. 

    Cum pot afla ce întarzieri am în biroul de credit?

    Este foarte important să știi ce date sunt scrise despre tine și, mai ales, dacă sunt scrise informații false.
    Dacă sunt scrise informații false sau incorecte, puteți face cerere de revizuire și să modifici datele. Așa îți crești șansele considerabil pentru a primi creditari noi/refinanțări.
    Noi gestionăm întreaga procedura, de la A la Z, pentru a vă asigura că aveți șanse foarte mari de succes, avocații și consultanții noștri fiind pregătiți în a gestiona situațiile din Biroul de Credit.

    Ce fel de informații sunt stocate la Biroul de Credit?

    La Biroul de Credit sunt prelucrate informaţii referitoare la persoanele fizice care solicită sau obțin un credit.

    Categoriile de date prelucrate de către Biroul de Credit sunt urmatoarele:

    1. Date de identificare ale persoanei vizate;
    2. Date referitoare la angajator;
    3. Date referitoare la produsele de tip credit solicitate/acordate;
    4. Date referitoare la evenimente care apar în perioada de derulare a produsului de tip credit, (cum ar fi cele referitoare la restructurarea/refinantarea, darea in plată, cesiunea contractului de credit, cesiunea creanței);
    5. Date referitoare la relațiile cu alte conturi: informații referitoare la produse de tip credit la care persoana vizata are calitatea de codebitor și/sau garant;
    6. Date referitoare la insolvența: informații referitoare la persoanele vizate față de care s-a deschis o procedură de insolvență;
    7. Numărul interogarilor efectuate de Participanți pentru persoana vizată.

    Cum mă puteți ajuta să scap de istoricul negativ?

    Conform noii legislații europene GDPR, Biroul de Credit este în continuare îndreptățit să vă gestioneze datele personale cu privire la activitatea de creditare.

    În urma experienței cu peste 1200 de clienti, echipa noastră vă poate ajuta să fiți șters din Biroul de Credit, aplicând legislația națională și europeană (Regulamentul  679/2016).

    Cand îmi poate fi șters istoricul negativ?

    Am exagera daca am spune că întotdeauna, însă există foarte mari șanse ca istoricul dvs. să fie exagerat scris, prezentat în mod gresit si negativ, fapt ce afectează imaginea dvs. în fața creditorilor și le dă libertate în a vă refuza sau în a vă da credite în condiții dezavantajoase,

    Dacă ati luat credit în trecut, înseamna ca sunteți pasibil în a aparea în Biroul de Credit. Acolo noi vom face verificări pentru a observa cum este prezentată situația dvs. în fața altor creditori. Dacă acea situație este greșit prezentată și vă prejudiciază, noi notificăm Biroul de Credit, demarăm procedurile oficiale pentru a solicita ștergerea istoricului negativ din Biroul de Credit și pentru a vă crește șansele de a lua din nou credit sau refinanțare ăn condiții favorabile.

    Fiindcă băncile, IFN-urile, societățile de leasing etc. au obligația de a transmite date exacte și corecte către sistemele de evidență de tipul birourilor de credit. Este dreptul tău să-ți aperi dreptul la viată privată. Aceasta obligație e prevazută expres in art. 4 din Decizia 105/2007.

    Cum am putea să te ajutăm?

    Dacă ai nevoie de mai multe informații, nu ezita să ne contactezi.
    Răspundem în cel mai scurt timp posibil.


      Birou Credite
      Prezentare generală a confidențialității

      Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

      Administrare consimțăminte

      Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă una dintre preocupările principale ale Integrated Management & Financial Solutions SRL, avand sediul social in Valenii de Munte, Str. Valea Gardului nr.71, Jud.Prahova, identificat prin CUI 39432780, în calitate de operator de date.
      Această notificare adresată dvs. are menirea de a clarifica modalitățile în care Integrated Management & Financial Solutions SRLfolosește datele cu caracter personal ale vizitatorilor si potentialilor clienti de aceea trebuie studiată coroborat cu politica de protecție și securitatea a datelor Integrated Management & Financial Solutions SRL. Legislația în acest domeniu se schimbă rapid și noi anticipăm că această notificare va fi revizuită și adusă la zi în acord cu noile reglementări.
      Acest document are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării paginii de internet www.imfs.ro. („Site-ul”)